Vrei să locuiești într-un oraș mic din Franța timp de 11 luni? Ți-ar plăcea să înveți limba franceză? Ai lucra cu alți tineri voluntari? Atunci aceasta oportunitate este pentru tine! Şase tineri motivați sunt așteptați la departamentul Sarthe pentru 11 luni de voluntariat.

Tema proiectului este ca tinerii să cunoască / să învețe de ce este important să fie activi în societate ca cetățeni europeni și să înțeleagă diferite culturi.


Locație: Le Mans, Sarthe, Franța
Durata: 17.8.2020 – 21/07/2021.
Limba programului: engleză

Obiectivele proiectului:
Se cauta tineri motivati cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani care trăiesc în Europa, tineri care au carnet de conducere, sunt interesati de munca tinerilor, educație, Europa și tematici interculturale.

Acest proiect ESC va reprezenta 6 voluntari ESC din 6 țări europene diferite, găzduite de Asociaţia Maison de l’Europe Le Mans-Sarthe / Centre Europe Direct.

Voluntarii vor lucra la 6 centre locale de formare. Numele centrelor locale de formare este „Maisons familiales rurales” sau MFR („casele familiilor din mediul rural”). Prin urmare, voluntarul trebuie să fie dispus să lucreze în centre să inventeze şi să aplice metode non-formale pentru adolescenti. Câteodata voluntarii vor lucra împreuna pentru a realiza proiecte comune.
Voluntarii lucrează cu normă întreagă la MFR de luni până vineri, 30 de ore pe săptămână. Li se poate cere să participe la programe de seară cu cei interesaţi (seară culturală, club de film, etc.).

Principalele sarcini ale voluntarului vor fi:
1. Deschiderea culturală europeană
2. Misiune educațională și pedagogică
3. Proiect comun cu 6 voluntari în cele 6 centre de formare

Programul Erasmus+ oferă transportul la locul proiectului, bani de buzunar și pentru alimente, securitate socială, transport local.

Puteți citi mai multe informații despre proiect pe link-ul de mai jos în limba engleză: https://spark.adobe.com/page/178mux7Xc9xZm/

Pentru înscriere CV-ul Europass se trimite la adresa evs@europe-en-sarthe.eu, apoi se completeaza formularul de inscriere ce il găsiți pe site.

Nu există un termen limită pentru înscriere, cât mai devreme cu atât mai bine!