Ziua a 4-a a început in orasul nostru iubit, Sacueni, dimineața am pornit spre gara, unde participantii au asteptat venirea trenului. Destinația era Oradea. La sosirea in gară, am observat că o mulțime de romi așteptau același tren pe care il asteptam si noi. De obicei, trenurile duminică nu sunt atat de aglomerate, insa noi am votat să acceptăm provocarea, chiar dacă se apropiau doar 2 vagoane.

La sfârșitul călătoriei aventuroase și interesante am ajuns cu toții în Oradea! Vizitarea obiectivelor turistice ne-a oferit suficient timp pentru a descoperi frumusetile orasului, pentru a face o sedinta foto, de asemenea,  si sa ne indragostim de oras!

Yannis a venit cu o idee nebună, care a devenit ulterior un pariu bun! Chiar înainte de a porni la drum, Yiannis le-a spus participanților că s-ar plimba cu drag în jurul orașului pentru bani – purtând un sutien. Aceasta idee a devenit un pariu, iar pariul s-a transformat intr-o sursă de bani pentru copii orfani, așa că am contribuit cu totii cu o suma oarecare.

Pariul a prins viață după prânz, iar asa arăta Yannis …

Drumul spre casa a fost mult mai calm și mai liniștit, toată lumea isi aduna puterile si gandurile pentru programul de seară, care a fost seara națională greacă!

Bucătarii echipei grecești au făcut pastisi, salată grecească, iar expertul în desert a echipei a fost Corinna.

Unul dintre punctele culminante ale serii a fost competiția de pregatit sos tztatziki, în care echipele participante au trebuit să-și confecționeze propriul sos fără rețetă doar pe baza unei singure imagini.

Juriul, legat la ochi a gustat apoi cele 4 sosuri diferite. Echipa româna a câștigat competiția. Cel mai amuzant punct al competiției a fost când echipa portugheză au pacalit participantii greci cu un sos chilli picant.

Seara s-a încheiat cu Dimitris jucand la chitară și cântând cu restul echipei grecești. Fericirea si entuziasmul se vedea pe fetele tuturor participantilor.