Prima dimineata ne-am trezit cu acoperisurile invelite in zapada, așa că ne aștepta o zi mai racoroasa. Dar am găsit căldură pe fețele participanților nostri! Am coborât la micul dejun și am început sa ne cunoaștem, pentru că majoritatea am dormit în camere mixte. Micul dejun ne-a umplut de energie, ceea ce a fost un bun inceput pentru participarea la jocurile de întâlnire.

Am stabilit regulile pentru a putea locui impreuna in săptămâna care ne asteapta. Mai apoi ni s-a  prezentat programul Erasmus Plus, certificatul Youthpass și competențele cheie. Acestea au fost foarte interesante pentru că am aflat lucruri despre programe europene de schimb pe care nu le știam până acum.

La prânz ne-am saturat cu supă de fructe și tocană delicioasă cu garnitură de cartofi.

Am petrecut după-amiaza, vizitând piața, brutaria, farmacia, primăria și casa de copii a orasului Sacueni.